Cine stă la baza proiectului Tabara de Germana.ro ?

Tabara de germana.ro este locul în care ne-am propus să comunicam toate taberele pe care le organizăm în limba germană. În calitate de membrii în Asociația Gutenberg, care își desfășoară activitatea în Cluj-Napoca, Iași și București De asemenea, mai sunt active 17 organizații Gutenberg constituite din elevi, în 17 orașe din România. Aici puteți citi despre activitatea organizației derulată pe parcursul anului 2018, în raportul anual al organizației.

Numele organizației face referire la tipograful german Johannes Gutenberg, care a inventat aparatul tipografic cu litere mobile. Datorită aceste invenții s-au tipărit cărți și s-a dezvoltat educația. Drept urmare mai multă lume a avut acces la educație. Același lucru ni-l propunem și noi. Scopul organizației noastre este acela de a crea plusvaloare prin educație și limba germană.

Cine este și ce a facut Asociația Gutenberg?

Precum ziceam mai sus, suntem o echipă de studenți și tineri absolvenți. Organizăm proiecte și tabere în limba germana de peste 10 ani. Asociația Gutenberg din Cluj există din 2009 și a desfășurat până acum peste 85 de proiecte pentru peste 1700 de participanți. Aceștia provin din peste 60 de orașe din România și străinătate. În tot acest timp au fost peste 300 de persoane active în organizație. Asociația Gutenberg a interactionat cu peste 23.000 de beneficiari indirecți prin proiecte, caravane și ziare distribuite în școlile în care se predă limba germană.

Investim în formarea membrilor echipei

O parte din membrii echipei au participat la mai multe sesiuni de formare în germania. Una din acestea se numește Juleica (Jugend Leiter Card – Legitimația lucrătorului de tineret din Germania). Coordonatorii au participat și la alte sesiuni de formare pe educație politică, managementul de programe și activități de tineret sau alte astfel de sesiuni de formare.

Despre Asociația Gutenberg

Taberele Gutenberg sunt ideile Asociației Gutenberg transformate în acțiuni. Creativitate, capacitatea de a planifica, asumarea unor riscuri, gestionarea proiectelor etc, sunt o bază importantă pentru asimilarea abilităților și cunoștințelor specializate. Fondată în 2009, Asociația Gutenberg rămâne ca fiind unica organizație studențească din România ai căror membri sunt vorbitori de germană. Scopul Asociației Gutenberg este de a educa tinerii cu ajutorul proiectelor diversificate, toată lumea își va găsi un proiect de interes.

În timpul celor 11 ani de activitate, Asociația Gutenberg se poate lăuda cu un număr mare de proiecte reușite, iar printre acestea se numără și Taberele Gutenberg, care până în prezent însumează 1700+ de participanți. Asociația Gutenberg mizează pe dezvoltarea personală și profesională a tinerilor cu ajutorul unor proiecte care le oferă șansa de a dobândi cunoștințe și aptitudini practice pe teme precum: Project Management, Educație Financiară, Gândire Critică, etc.

Ideile Asociației Gutenberg transpuse în tabere

Suntem absolut convinși de faptul că investirea în tineri este una dintre cele mai bune decizii. Dorim crearea unei comunități active care să se dezvolte prin implicare și cooperare. Astfel, Taberele Gutenberg este o inițiativă antreprenorială a Asociație Gutenberg unde elevii claselor 0-8 dobândesc cunoștine generale în limba germană din diferite domenii. De exemplu, aceștia vor asimila informații despre sport și nutriție, natura și corpul uman și despre diversitatea culturilor.

În ultimii 2 ani, interesul pentru astfel de tabere a crescut exponențial. Să luăm ca și exemplu Școala de Vară: de la 25 și 50 de participanți în primii ani, până la 200+ participanți / tabără / an, la edițiile din ultimii 3 ani. Așadar, toate valorile și viziunile Aociației Gutenberg se tranpsun în tabere, considerăm că cu ajutorul taberelor putem realiza ceea ce ne-am propus.

Importanța taberelor

Cel mai important lucru pe care îl poate oferi o tabără este faptul că copilul dumneavoastră este scos din mediul lui obișnuit. Aceștia vor învăța să interacționeze cu copiii și adulții implicați în proiect. De asemenea, vor avea posibilitatea de a lua singuri decizii și de a-și gestiona singuri rutina zilnică. Un alt aspect important al unei tabere este faptul că anturajul lor devine foarte divers, ceea ce presupune o acomodare mai ușoară la schimbarea mediului. De exemplu, copilul își schimbă colectivul atunci când trece de la școala generală la liceu.

Taberele pe care le organizează Asociația Gutenberg sun diverse și complexe, astfel, copilul dumneavoastră are oportunitatea de încerca lucruri noi ce poate conduce la o nouă mare pasiune. Mai multe informații despre Taberele Gutenberg și de ce ar trebui să le alegeți veți găsi în articolul Top 10 argumente pentru Taberele Gutenberg. De asemenea, pentru aprofundarea cunoștințelor vă recomandăm să vizionați  și acest filmuleț.