Câte mese vom primi pe durata şcolii de vară?

Masa se va realiza la Cantina Universității Babeș-Bolyai. Pe perioada școlii de vară veți primi două mese pe zi: prânzul şi cina. Micul dejun va fi servit sub forma unei gustări, un iaurt, un croissant sau un fruct și desigur, cafea.  Dacă dorești să mănânci altceva și nu dorești să mănânci de la cantină alături de ceilalți colegi, trebuie să ne anunți cu o zi înainte, pentru a diminua irosirea mâncării (se aruncă inutil și nu ne dorim acest lucru). Meniul de prânz și cină va fi comunicat persoanelor înscrise cu cel puțin o săptămână înainte de proiect.

De unde pot să îmi cumpăr ceva/altceva de mâncare?

Lângă căminele studențești se află str. Piezișă pe care poți găsi o serie de restaurante, dar și un magazin Profi sau un Non-Stop.

Ce pot să fac dacă am alergie sau nu am voie să mănânc un anumit aliment?

În cazul în care sunt anumite nevoie speciale, precum alergii, te rog sa ne comunici acest lucru deoarece trebuie să îl discutăm cu conducerea cantinei în vederea pregătirii porțiilor și a meniului special.