Top 10 argumente pentru taberele Gutenberg

Ce vei găsi în articol:

Taberele de limbă străină au devenit tot mai populare și apreciate de părinți în ultimii ani. Foarte mulți părinți au dezvoltat interes în special pentru taberele de limba germană. Aceștia vor să se asigure că, în viitor, copiii lor vor învăța limba germană, ea fiind a două limbă internațională din Europa. Astfel, tot mai multe organizații au înființat tabere de limba germană care se desfășoară pe timpul verii. Noi vă vom da 10 motive pentru care ar trebui să alegeți taberele oferite de Asociația Gutenberg.

Aici vă recomandăm un interviu de 9 minute despre câteva din motivele pentru care să vă trimiteți copilul la o tabără Gutenberg.

1. Cunoștințele echipei

Întreaga echipă care se ocupă de participanții taberelor este acreditată ca lucrători de tineret sau manageri de proiect în Germania. Această acreditare se numește Juleica (Jugendleiter/-in Card – Legitimația lucrătorilor de tineret din Germania). Echipa a promovat acest curs, care este special conceput pentru cei care organizează programe pentru tineret și copii.  

În cazul cunoștințelor de limba germană, printre organizatori nu se află numai persoane care au urmat o școală unde limba germană a fost limba maternă, ci și vorbitori nativi de limba germană.

2. Echipă tânără

Pe lângă avantajul de a lucra cu o echipă profesionistă în acest domeniu, elevii vor avea plăcerea de a petrece timpul alături de o echipă tânără și hazlie, care știe să se facă plăcută tinerilor. Media de vârstă a oamenilor care se ocupă de participanți este în jur de 22 de ani. Astfel, aceștia pot fi mai înțelegători cu copiii, iar copiii își vor dori să participe la cât mai multe tabere.

3. Tabere pentru fiecare categorie de vârstă

Ceea ce ne deosebește de restul taberelor de limba germană din România este faptul că oferim tabere corespunzătoare fiecărei vârste. Asta înseamnă că avem atât tabere pentru ciclul primar (clasele 0-4), cât și pentru ciclul gimnazial (clasele 5-8). Alături de personalul nostru instruit, copiii pot petrece timpul în tabere cu diferitele teme care stau le stau la dispoziție. Pentru ciclul primar, copiii pot lua parte la diferite activități educaționale în timp ce învață limba germană. Astfel, ei exersează comunicarea limbii germane într-un mod plăcut vârstei. Tinerii din ciclul gimnazial își aprofundează limba germană prin ateliere non-formale, având diverse teme care pot dezvolta anumite abilități. Vă las să vizionați câteva imagini de la taberele de limba germană din Cluj pentru copii, elevi ai claselor 2 – 8.

Aici găsiți câteva imagini de la Școala de vară Gutenberg, dedicată elevilor de liceu:

4. Diversitatea taberelor Gutenberg

Asociația Gutenberg nu oferă doar tabere pentru diferite vârste, ci are și o listă vastă de tabere cu diverse teme care trezesc interes pentru copii. Pentru ciclul primar sunt tabere în Cluj, București și Iași pe 7, respectiv 4 teme diferite. Tabăra de jurnalism, de sport și nutriție, de artă și tabăra de educație financiară au loc atât în București cât și în Cluj. În Cluj mai sunt și taberele de științăgeografie și culturi ale lumii și cea de competențe digitale. Pentru ciclul gimnazial există tabere atât pentru avansați, cât și pentru începători, de asemenea în Cluj și București. În Cluj organizăm atât tabere de zi, cât și care oferă cazare pe mai multe zile.

O parte din taberele de limba germană au loc la munte. Acestea sunt dedicate elevilor de gimnaziu, adică din clasele 5-8.

5. Cea mai mare școală de vară în limba germană, pentru elevi de liceu din România

Poate ați observat că nu am menționat nimic despre ciclul liceal. Pentru elevii de liceu, am pregătit ceva mai special, cel mai mare proiect al Asociației Gutenberg. Școala de vară oferită de Asociația Gutenberg este printre singurele școli și cea mai mare școală de vară pentru liceeni din România. Ea este destinată tinerilor care cunosc deja limba germană și își doresc să o aprofundeze sau să o îmbunătățească, dar și începătorilor. Pe lângă acest lucru, principalul scop al acestui proiect este dezvoltarea personală a elevului. Mai multe detalii despre Școala de vară de anul acesta, dar și din anii trecuți puteți găsi aici.

6. Preț avantajos

Un beneficiu pentru părinții care aleg pentru copiii lor taberele Asociației Gutenberg este prețul taberelor, care se încadrează printre cele mai mici prețuri din România. Prețul unei tabere pentru elevii din ciclul primar este de 545 RON pentru o tabără, preț care include masa de prânz, 2 gustări și materialele necesare.

Apoi, cel mai avantajos preț îl are Școala de vară Gutenberg. La doar 695 Lei, proiectul acoperă masa, cazarea, materialele și orele de workshop. Participanții vor primi și un tricou personalizat cu Sommerschule, școala de vară în germană.

7. Oferte și reduceri la taberele Gutenberg

Nu doar că prețul este foarte avantajos, dar Asociația Gutenberg mai pune la dispoziție și reduceri pentru tabere. În cazul taberelor de ciclul primar și gimnazial se acordă o reducere de 100 RON pentru participarea la cel puțin 4 tabere, reducerea aplicându-se la fiecare dintre taberele alese. Dacă elevul participă la cel puțin 3 tabere, acestuia i se va acorda o reducere de 50 RON pentru fiecare tabără aleasă. Mai multe reduceri găsiți pe pagina fiecărei tabere în parte.

8. Experiența în organizare

Un alt punct forte care ne recomandă este experiența acumulată în decursul anilor în care au mai fost organizate astfel de tabere. Atât în cazul elevilor din ciclul primar, cât și în cazul celor din ciclul gimnazial, tabăra ajunge anul acesta la ediția cu numărul doi. În cazul elevilor de liceu, am organizat până în prezent 9 ediții ale Școlii de vară, unde, în total, ne-au trecut pragul 1500 de elevi din 43 de orașe diferite. Astfel, am reușit de la an la an să ne îmbunătățim metodele de formare a elevilor și suntem pregătiți să îi învățăm tot mai multe lucruri noi, pe care nu le vor uita.

9. Înscrierea rapidă

Dacă v-ați hotărât că taberele Gutenberg sunt cele potrivite pentru copilul dumneavoastră, mai este un pas de făcut. Pasul pe care trebuie să îl faceți este foarte simplu, acesta fiind înscrierea. Pentru a fi mai simplu pentru părinți, am decis că cea mai simplă metoda de înscriere ar fi un formular online care se completează într-un timp foarte scurt. Tot ce trebuie să faceți este să accesați formularul și să răspundeți la întrebări, pentru a ne asigura că totul va fi pregătit pentru copilul dumneavoastră.

10. Orașele în care se organizează taberele sub egida Gutenberg

După cum am mai menționat și mai sus, Gutenberg oferă tabere atât în Cluj și Iași, cât și în București. Acestea fiind printre primele orașe mari din România, ne permit să facem activități prin oraș. Se pot face vizite la muzee pentru a învăța informații despre artă sau istorie sau vizite la grădina botanică. Fiind niște orașe atât de mari, mulți copii au  ocazia să participe la tabere, cei care nu sunt din Cluj, Iași sau București sunt, și ei, bine primiți.

Cam acestea au fost punctele forte ale Asociației Gutenberg, puncte care, în mare parte, ne deosebesc de restul taberelor de vară în limba germană. Suntem deschiși să răspundem oricărei întrebări, iar, dacă aveți nelămuriri, nu ezitați să ne contactați. Ne va face plăcere să petrecem timpul împreună cu copilul dumneavoastră și să îl învățăm tot ce știm noi. Mai multe detalii despre tabere sau despre școala de vară puteți găsi în meniul de tabere.